~sickchild-dariandrei

cărări în primavara în liniile frunţii te chem
din arborii umezi îi spăl cu lacrimi si-ţi cânt ochii uite ploaia cum cade în tâmplele noastre îmi vine să beau toată ploaia care te udă dar mai degrabă cred că ploaia care te udă sunt eu şi de aceea mai bine aş bea ploaia care cade pe mine
mă ţin de culori şi-n ochii tăi şi ochii mei când îi văd te văd
pe tine
valuri adânci în pielea uscată şi piersici înflorite
mi-e teamă de trotoare de chipurile care păşesc lânga ele de apele care îmi nasc paşii şi mai bine ar fi lânga tine
şi opresc toate animalele orfane din urbanul orfan şi le şoptesc îi şoptesc dumnezeului şi îl rog să îţi spună
sufletul meu
deschis ca o mână deschisă într-un ochi într-o tâmplă ca o tâmplă deschisă

atingeri adânci în spiritul ierbii şi poate cei care se uită cred doar că pasul meu prin frăgezimea ei e călcare.. dar eu îi simt dorul şi mă rog după ce-o calc să învie şi-mi cer iertare că nu pot să merg întotdeauna desculţ, că nu pot îndotdeauna s-o salut aşa cum simt că i-ar plăcea ei să pasesc prin ea, desculţ. dar ştiu că ea ştie c-o mângaiere e mângaiere oricând.

copii care iţi spun numele mă încurajează ca şi cum ar veni alergând cu ochii mari încercând să-i pună în palmele lor pe ai mei şi să-mi şopteasca din spate "ghici cine!" şi să spuna apoi "acestea sunt palmele Ei!" şi să zâmbeasca din spatele meu iar eu să-ţi simt privirea din care mă nasc.
oamenii nu ştiu că noi ne trimitem scrisori
tot timpul